Părintele Nicolae – Ioan Bordaşiu s-a născut la 22 mai 1924, în satul Săbolciu, judeţul Bihor, în familia învăţătorului Gheorghe Bordaşiu şi a Mariei Mangra, nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra. Tatăl părintelui, învăţătorul Gheorghe Bordaşiu, care participase, în anii tinereții, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din ziua de 1 decembrie 1918 a primit, în anul 1929, Sfânta Taină a Preoţiei, slujind pentru tot restul vieţii cu credincioșie Biserica şi neamul.

Părintele Nicolae Bordașiu şi-a începutul studiile la şcoala primară din satul natal, apoi la Oradea, unde a studiat cinci clase liceale. În urma răpirii Ardealului de Nord prin „dictatul de la Viena” (30 august 1940), şi-a continuat studiile liceale, susţinând Bacalaureatul, în anul 1943, în orașul Beiuş. Aici l-a cunoscut pe episcopul mărturisitor Nicolae Popoviciu al Oradiei (1936-1950), un ierarh înţelept şi un mare patriot, care i-a îndrumat paşii spre Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

După susţinerea Bacalaureatului, a urmat cursurile Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, una dintre facultăţile militarizate în anii războiului, înscriindu-se însă şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă, ale cărei cursuri le-a urmat în paralel între anii 1943-1947, promovând examenul de licență în luna iunie 1947 cu nota 10.

I-avut ca profesori la Teologie pe marii dascăli şi preoţi Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Haralambie Rovenţa, Gala Galaction precum şi pe Tudor Popescu şi Ioan G. Savin. In acelaşi timp îi avea colegi de facultate pe cei care vor deveni mai târziu mitropoliţii Nicolae Corneanu, Antonie Plămădeală și Valeriu (Bartolomeu) Anania, episcopii Roman Stanciu şi Gherasim Cristea, Arhimandritul Roman Braga, sau pe Costel Bărbulescu, Teodor Damşa şi Eliade Buciuc.

A făcut parte din mişcarea isihastă  „Rugul Aprins” de la mânăstirea Antim, unde - împreună cu alţi unsprezece, între care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima - i-a cunoscut pe părintele Daniil Sandu Tudor şi pe ieromonahul Ioan Kulâghin („cel străin”), de la care au primit binecuvântarea de a stărui în rugăciunea inimii. În anii detenţiei sale, această rugăciune a inimii i-a fost Părintelui Bordaşiu mângâiere, „izvor de nădejde” şi „cel mai puternic reazem pentru a depăşi greutăţile, singurătatea, chinurile unor ani întregi de închisoare”.

În anii care au urmat războiului, împreună cu Roman Braga şi Gheorghe Domăşneanu, Părintele Nicolae Bordaşiu a înfiinţat, cu binecuvântarea părintelui Benedict Ghiuş, Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), fiind secretarul şi ulterior, preşedintele acesteia.

Pentru câteva manifeste redactate de membrii Asociaţiei, în care tinerii insistau asupra incompatibilităţii dintre calitatea de creştin şi cea de comunist, membrii ATOS au fost acuzaţi de „uneltire contra ordinii sociale” şi condamnaţi la ani mulţi de detenţie.

În mai 1948, când au început arestările membrilor Asociaţiei, a părăsit oraşul Bucureşti şi s-a ascuns, până în anul 1955, în mai multe sate bihorene. La 15 februarie 1949, Tribunalul Militar din București l-a condamnat, în absenţă, la 20 ani închisoare pentru „infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale”.

La 15 iulie 1955, a fost arestat, urmând ca la 18 iulie 1955 să fie rejudecat în regim de urgență și condamnat la 10 de ani de închisoare. A fost întemniţat aproape nouă ani în închisorile din Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud până în data de 20 iunie 1964.

După eliberarea din închisoare, a lucrat ca muncitor, apoi ca tehnician la Institutul „Dr I. Cantacuzino” din București (1964-1969), la cercetarea și producția de seruri și vaccinuri, fiind cooptat în colectivul care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar.

S-a căsătorit la 16 ianuarie 1966, în București cu Rodica-Gabriela, fiica preotului Virgil Runceanu din Zărnești, Brașov.

Preafericitul Patriarh Justinian Marina, aflând despre suferinţa îndurată în închisorile comuniste şi despre dorinţa sa fierbinte de a sluji Biserica lui Hristos, a stăruit pe lângă autorităţile statului pentru a obţine numirea sa ca profesor la Școala de cântăreți bisericești și Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti (februarie 1969) și apoi l-a hirotonit diacon şi ulterior preot (la 30 noiembrie 1969).

A urmat studii de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, avându-l ca îndrumător pe Părintele Dumitru Stăniloae, iar între anii 1973 şi 1975 s-a aflat la un stagiu de pregătire doctorală la Paris, unde a urmat cursurile profesorilor de la Institutul Catolic şi cursurile profesorilor ortodocşi de la Institutul Saint Serge. În timpul şederii în Paris, a slujit la parohia ortodoxă română de aici. I-a cunoscut pe marii intelectuali români de expresie franceză Eugen Ionescu şi Emil Cioran, pe preotul şi scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu, dar cea mai apropiată relație a avut-o cu teologii ortodocşi Olivier Clément şi Michel Evdokimov.

Revenit în ţară (1975), și-a continuat activitatea profesorală la Seminarul Teologic Ortodox din București până la 1 octombrie 1981 când a fost numit la biserica Sfântul Silvestru, unde a slujit ca preot și duhovnic neobosit mai bine de 37 de ani.

După decembrie 1989 s-a numărat între primii profesori care au început predarea religiei în şcoală. Tot imediat după Revoluție a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa.

Împreună cu Părintele Constantin Galeriu a intrat în legătură cu biserica San Silvestro din Roma și astfel la 3 noiembrie 2002 Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a adus și a depus în Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti o părticică din Sfintele Moaşte ale Sfântului Silvestru.

A făcut parte, în mai multe legislaţii, din Adunarea Eparhială şi Permanenţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost distins cu rangul de Iconom stavrofor de către Prea Fericitul Patriarh Justinian şi apoi şi de către Preafericitul Patriarh Teoctist.

A publicat studii („Frumuseţea şi însemnătatea preoţiei după Sf. Grigorie Teologul”), traduceri („Pelerinul rus”), cărți comemorative („Doi unioniști din Husasau de Cris. Preotii Gavril Iovan si Gheorghe Bordasiu” , „De la Săbolciu la Alba Iulia. Părintele Nicolae Malița”, „De la Săcădat la Alba Iulia. Părintele Iosif Tărău si avocatul Pavel Malița”) şi predici.

La biserica Sfântul Silvestru a avut inițiativa și s-a îngrijit de ridicarea Clopotului de peste Milenii si renovarea Turnului cu Ceas (2000), ridicarea Crucii Centenarului (2007) și de edificarea (împreună cu Primăria Sectorului 2) a capelei și a centrului rezidențial pentru bătrâni (construcția începută în 2007 si inaugurată in 2014).

A ridicat, de asemenea, în Micherechi, Ungaria, Monumentul Strămoșilor (2016), iar în satul natal, Săbolciu, Monumentul Marii Uniri și Crucea Eroilor – care au fost sfințite de Prea Sfințitul Ieronim, Prea Sfințiul Galaction și Prea Sfințitul Siluan în data de 2 septembrie 2018.

După trecerea în veşnicie a Părintelui Profesor Constantin Galeriu (10 august 2003), a fost numit paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Capitală până în anul 2010, continuând apoi să slujească cu dragoste și dăruire fără de margini până la trecerea sa la Domnul în 9 noiembrie 2018.